Echipamentul sportiv corespunzator creează un microclimat favorabil, ajutând organismul în procesul de termoreglare. îmbrăcămintea (maieu, tricou, trening.etc.) are rolul de a limita pierderea de căldură pe timp friguros, de a micşora absorbţia razelor pe timp călduros, iar pe timpul efortului de a ceda surplusul de căldură, dacă este cazul, în acest scop echipamentul (ţesătura, materialul) trebuie să fie permeabil pentru aer, să prezinte conductibilitate termică, să aibă porozitate mare, să fie higroscopică (să absoarbă repede transpiraţia şi să o evapore).
În vederea îndeplinirii condiţiilor menţionate, îmbrăcămintea trebuie să satisfacă următoarele cerinţe: să corespundă climei, vârstei, sexului, sportului respectiv; să permită pătrunderea aerului; să aibă o culoare adecvată (culorile închise absorb razele calorice şi luminoase, culorile deschise le reflectă); să absoarbă cât mai puţin substanţele rău mirositoare sau toxice; să fie trainică, solidă, economică; să încălzească uniform corpul; croiala să lase libere mişcările. Culorile echipamentului sunt importante sub aspect estetic.
Încălţămintea (pantofi de tenis, bocanci, ghete, clăpari etc.) să influenţeze favorabil funcţiile piciorului, să fie uscată, moale, comodă, să corespundă sportului practicat şi să nu stânjenească mişcările. Echipamentul să asigure protecţie împotriva unor agenţi fizici şi mecanici (apărători, glezniere, genunchere, suspensoare, căşti etc.).
Igiena bazelor sportive şi instalaţiilor
Prin bază sportivă se înţelege orice construcţie sau amenajjare specială, permanentă sau temporară, împreună cu anexei^ social-sanitare necesare şi prevăzută cu utilajul corespunzător practicării exerciţiilor fizice şi a sportului.
Ele se împart în două grupe mari: baze sportive deschise, unde activitatea este limitată de obicei de anotimp (terenuri de sport, pârtii de schi, stadioane, etc); baze sportive închise (săli, piscine, etc), care permit activitatea sportivă în decursul întregului an. în funcţie de amploarea activităţii pot fi: baze sportive simple destinate unui singur sport şi baze sportive complexe destinate practicării mai multor ramuri de sport (stadioanele, parcurile sportive). în cadrul bazelor sportive, amenajările se împart în:
a) amenajări de bază, unde se practică exerciţiile fizice şi sportul (sala, terenul);
b) amenajări auxiliare sanitare (garderobe, vestiare, duşuri, W.C.-uri, cabinete medicale);
c) amenajări auxiliare administrative, care asigură condiţiile materiale (magazii, ateliere);
d) amenajări pentru spectatori (tribune, anexe social- sanitare). Suprafaţa minimă de amenajări sportive dintr-o localitate, necesară pe cap de locuitor, este de 3,5 m2.
Igiena materialelor sportive
Proasta calitate a aparatelor, materialelor (saltele, trambuline, mingi, corzi, bare, porţi, panouri etc), precum şi prezenţa lor neglijentă la locul de antrenament, provoacă traumatisme. Se impune aşadar ca inventarul şi materialele să fie depozitate în locuri special amenajate şi întreţinute corespunzător.
Să nu fie rupte, ruginite, zimţate, crăpate şi să corespundă regulilor stabilite, standardelor, ca şi necesităţilor pentru care au fost confecţionate (discuri, suliţe, bile pentru greutăţi şi ciocan, mingi, bare şi discuri pentru haltere, schiuri, rachete, palete, crose pentru hochei, etc). Personalul administrativ, profesorul, antrenorul, arbitrul, să controleze ori de câte ori este nevoie şi să nu se permită accesul la materialele sportive necorespunzătoare.
Igiena regimului zilnic de activitate Un regim corect (igienic) de viaţă este important pentru orice om, cu atât mai mult pentru un sportiv, iar pentru unul de performanţă este absolut obligatoriu.
El asigură longevitatea în sport, creează premisele unor performanţe înalte, face ca sportivul să reziste la cele mai mari solicitări, duse până la limita fiziologică a organismului. Starea perfectă de sănătate, o mare capacitate de efort, nu se pot realiza decât prin respectarea cu stricteţe a unui regim zilnic corect, cu renunţarea la o serie de tentaţii. Nerespectarea "antrenamentului invizibil" cum se mai numeşte regimul corect şi igienic de activitate duce la instalarea oboselii cronice şi a supraantrenamentului; afectează starea de sănătate şi contribuie la scăderea capacităţii de efort şi la instalarea unui ridicat grad de uzură, cu reducerea longevităţii sporti