De cele mai multe ori echipamentele hidraulice sunt folosite acolo unde este nevoie de forte mari pentru actionarea diverselor mecanisme de mare tonaj (de exemplu bratul unei macarale).
De asemenea, echipamentul hidraulic isi gaseste utilitate nu numai in cazul cand sunt necesare forte mari ci si in alte situatii, de exemplu atunci cand prezenta aerului comprimat este imposibila (ex. aparate de zbor) si chiar pentru miscari de precizie.
Din categoria echipament hidraulic fac parte:
- cilindri hidraulici
- motoare hidraulice
- pompe hidraulice
- valve hidraulice
- electrovalve hidraulice
- regulatoare
- accesorii (filtre, grupuri de racire, robineti, indicatoare de presiune & temperatura)
- alte echipamente (grupuri de pompare s.a.)
Sistemele hidrostatice sau volumice au, drept element primar al transformatorului TT, generatorul de presiune hidrostatica (pompa) GH, care transforma energia mecanica primita de la motorul electric ME in energie potentiala a fluidului, pe care o transmite apoi elementului secundar care este motorul hidraulic rotativ MHR sau liniar MHL. Acesta reconverteste energia hidrostatica in energie mecanica, pe care o livreaza apoi organului de executie OE al masinii actionate. Variatia parametrilor miscarii se realizeaza cu ajutorul aparatajului de comanda si de reglare ACR sau direct prin variatia capacitatii generatorului sau a motorului.
Aceste sisteme au o arie larga de raspandire datorita unor calitati deosebite ca: simplitate constructiva, usurinta in reglarea vitezelor, si a realizarii stabilitatii acesteia, gabarit redus, randament ridicat etc.
Mașinile hidraulice sunt sisteme tehnice alcătuite din organe de mașini rigide cu mișcări relative determinate, care transformă energia hidraulică în energie mecanică, energia mecanică în energie hidraulică sau o energie mecanică în altă energie mecanică prin intermediul energiei hidraulice. Această transformare se efectuează prin intermediul unui lichid, care poate fi apă sau ulei.
După modul de transformare a energiei, mașinile hidraulice se clasifică în:
- mașini de forță sau motoare: transformă energia hidraulică în energie mecanică (cele mai importante fiind turbinele);
- mașini de lucru sau generatoare: transformă energia mecanică în energie hidraulică (pompe, ventilatoare, compresoare);
- transformatoare: transformă o formă de energie mecanică în altă formă de energie mecanică prin intermediul energiei hidraulice (cuple, ambreiaje).